Putere de Creaţie sau de Evoluţie

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să găsească o explicaţie  fenomenelor pe care nu le înţelegeau. Astfel a apărut religia şi ştiinţa, două ramuri care sunt în principiu opuse. Religia merge pe ideea „crede şi nu cerceta”, chiar dacă cercetarea se referă în primul rând la divinitate, iar în ştiinţă cercetarea este principiul de bază. Eu personal sunt de acord cu ambele variante, ştiinţa fiind incapabilă la momentul actual de a explica o multitudine de fenomene supernaturale ce au loc pe această planetă. Pe de altă parte, religia este nevoită cu fiecare descoperire ştiinţifică făcută să accepte compromisuri. Ceea ce mulţi oameni din ambele domenii exclud este o simbioză a celor două domenii. Să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că într-o sută de milioane de ani omenirea va avea posibilitatea să implementeze viaţă pe o altă planetă, însă fără a coloniza planeta, scopul fiind doar supravegherea evoluţiei. Să încercăm să mergem mai departe şi să ne imaginăm că într-o sută de milioane de ani vom ajunge la un nivel atât de avansat încât vom avea conştiinţă nemuritoare, scopul nostru ca fiinţă fiind supravegherea evoluţiei vieţii pe alte planete fără a interveni în cursul natural al lucrurilor, şi asta nu pentru că nu am putea, ci pentru că am ajuns la un nivel înalt al conştiinţei şi nu mai suntem interesaţi de exercitarea puterii aşa cum o ştim noi. În acel moment ne putem considera creatorii unei lumi ce evoluează, observatori ce au puterea de a nu interveni chiar dacă lucrurile merg într-o direcţie greşită. Şi acum vă întreb de ce nu ar fi acest lucru valabil şi în cazul nostru? Divinitatea în religia creştină este ceva cu mult mai presus de ceea ce ne-am imaginat noi, dar pe ansamblu se aseamănă. Poate nu vom fi capabili să creăm un alt univers cu miliarde de galaxii, fiecare alcătuită din miliarde de stele, dar poate dacă ne vom orienta evoluţia pe un făgaş normal, vom avea posibilitatea de a fi creatorii propriei lumi. Dar pentru a face aceasta trebuie să ajungem la o conştiinţă nemuritoare ce nu va interveni direct în cursul normal al evoluţiei propriei creaţii. Trebuie să avem această putere, la fel cum încercăm momentan să nu intervenim în viaţa triburilor ce nu au avut contact cu civilizaţia la noi pe tera. Da,  încă sunt triburi ce trăiesc izolate de restul lumii dacă nu ştiaţi şi există oameni ce au ca scop protejarea lor de contactul cu civilizaţia? Nu ştim mai nimic despre ei şi nici ei despre noi. Trăim în două lumi diferite pe aceiaşi planetă.  Studierea lor ar presupune contact reciproc.

În natură, speciile au evoluat pentru a supravieţui cât mai bine în mediul în care trăiesc. Exercitarea puterii între membrii aceleiaşi specii este foarte clară, fie că e vorba de apărarea teritoriului, fie că ne referim la perpetuarea speciei şi se bazează în special pe forţa brută. Dar dacă ne referim la umanitate, cum putem defini puterea? Când putem spune că un individ este mai puternic decât altul? Este neapărat nevoie să ne exercităm puterea pentru a domina alţi oameni? Când suntem puternici cei din jurul nostru ne iubesc sau se tem de noi? Aceste întrebări simple vor avea răspunsuri diferite de la om la om în funcţie de propria experienţă de viaţă. Care este raspunsul tău la aceste întrebări?

Indiferent care sunt convingerile tale în ceea ce priveşte creaţia sau evoluţia, oricare ar fi sistemul tău de valori, alegerile pe care le facem în viaţă ne afectează atât pe noi cât şi pe cei din jurul nostru. Suntem direct responsabili pentru acţiunile noastre şi nu avem nici o scuză pentru folosirea în scopuri egoiste a propriei puteri. Nu mă înţelegeţi greşit, nu spun că e rău să duci o viaţă prosperă, cu un nivel de trai ridicat ci dimpotrivă. Dar încearcă să nu te faci răspunzător de nefericirea altora ci dimpotrivă. Avem tot ce ne trebuie să trăim aşa cum trebuie. Să începem să facem asta chiar din acest moment şi să nu ne împedicăm de sistem, societate sau orice altceva. Recunosc că şi mie mi-e încă greu pentru că sunt abia la început dar sper că uşor uşor voi ajunge la rezultatul dorit. Primul pas pe care l-am făcut a fost să impărtăşesc aceste gânduri cu voi, cei care aţi fost îndeajuns de curioşi pentru a citi acest articol. Suntem în viaţă şi acest lucru contează cel mai mult.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s